12 feb. 2016

Iarna si proprietatile apei (4 ani si 6 luni)

Ideea acestei activitati a pornit de la anotimpul iarna, la al carui final ne aflam. Povestind si recapituland caracteristicile acesteia am ajuns inevitabil la a vorbi si despre apa, caci nu-i asa, zapada este de fapt apa! 😊

Dar sa vedem ce caracteristici are iarna in primul rand. 
Pentru aceasta am recitit minunata carte intitulata "The Snowy Day" pe care o puteti achizitiona acum si de aici. De ce spun ca e minunata? In primul rand pentru ca este frumos ilustrata, apoi pentru ca prezinta in mod simplu si pe intelesul copiilor tot ceea ce se petrece iarna, de la formarea si caderea primilor fulgi de nea si pana la modul in care zapada se topeste odata cu incalzirea vremii. 



  
Putem spune cu bucurie ca am prins si noi cateva zile de iarna cu zapada in luna ianuarie, cand am facut plimbari in padure sau ne-am dat cu sania. Cel mai mult i-a placut in padure desigur, acolo unde a putut sa exploreze in voie zapada 😃. 





Asa cum am citit si in cartea mai sus mentionata, iarna afara este frig , aerul expirat formeaza mici norisori (aburi, de fapt) in momentul in care paraseste gura noastra (deoarece este mai cald decat aerul de afara) iar obrajorii ni se inrosesc de la frig 😊. 

Datorita frigului si vestimentatia noastra este adaptata pe masura si anume: purtam caciula, fular, manusi, cizme, paltoane, geci groase, s.a.m.d. De asemenea un alt aspect pe care il putem observa iarna este faptul ca apa din balti sau lacuri ingheata datorita frigului. In functie de temperaturile de afara, apa poate ingheta mai tare sau mai putin de aceea este bine sa fim atenti atunci cand calcam intr-o balta care pare a fi inghetata. Cu toate ca la temperaturi scazute apa lacurilor ingheata, pestisorii si broscutele supravietuiesc in ea deoarece apa nu ingheata pana la fund ci doar in stratul de deasupra, intr-o masura mai mare sau mai mica.

Iarna este o buna ocazie pentru a face oameni de zapada, pentru a merge la sanius sau pentru a practica diverse sporturi de iarna, asta in masura in care norii ne daruiesc zapada, desigur 😊.

Ce mai putem observa iarna? Putem observa spre exemplu crengile copacilor care sunt golase, neavand frunze, putem observa cum hornurile caselor scot fum datorita faptului ca se face foc in case pentru a le incalzi. Avem parte de foarte putin soare, iar zilele sunt scurte. De asemena, iarna putem veni in ajutorul unor animale din padure de exemplu pentru a le duce de mancare deoarece zapada le acopera resursele de hrana sau daca nu avem posibilitatea de a merge pana in padure putem sa asezam macar pentru pasarelele din jurul blocului sau a casei graunte sau untura cu seminte pentru a le hrani deoarece iarna ele gasesc destul de greu mancare, pamantul fiind inghetat iar omizile, ramele si insectele sunt bine ascunse. Si anul acesta am asezat pentru pasarele pachetele de mancare agatate pe trunchiul copacului de langa bloc, iar la bunici in fiecare an ele sunt ademenite cu bunatati precum nuci si untura asa cum puteti observa in fotografia de mai jos.



Dupa ce am trecut in revista cateva dintre caracteristicile iernii, unde am tot vorbit despre zapada, am facut niste experimente cu apa, insa nu inainte de a citi cartea "Stii de ce, apa este viata" de la Editura Prut. Este o carticica foarte draguta cu multe imagini si explicatii pe intelesul copiilor din care aflam cat de importanta este apa pentru toate fiintele vii si ce proprietati are. 

Astfel, apa:
-  este un lichid
-  nu are miros
-  nu are gust
-  nu are culoare
-  nu are forma ci ia forma vasului in care este pusa (asta i s-a parut cea mai interesanta propozitie lui D. si mi-o repeta cateva zile la rand, parand sa fie ca o revelatie pentru el! 😊)
-  este transparenta
-  are greutate
-  se transforma (in solid si gaz)
-  este puternica
-  se afla in toate fiintele vii

De asemenea, ne este explicat si circuitul apei in natura cu formarea norilor si apoi evaporarea apei: "Aerul cald se ridica in sus, unde intalnind un aer mai rece se raceste, se condenseaza si formeaza norii.....Apa lacurilor si a marilor incalzita de soare, se evapora si formeaza din nou nori aducatori de zapada, grindina sau ploaie".


D. a fost vrajit de aceasta carte cerandu-mi sa i-o recitesc de nenumarate ori. El este vrajit de apa in general 😃 iar cand i-am cumparat cartea stiam ca ii va placea mult! De aici au rezultat unele experimente si activitati timp de vreo doua zile.

Primul experiment a constat in observarea celor trei stari de agregare ale apei: lichida, solida si gazoasa. Pentru aceasta am pus in congelator un bol de plastic cu apa ca sa observam actiunea inghetului asupra apei. Dupa cateva ore apa a fost inghetata si a putut sa observe cum din stare lichida a devenit solida. Dupa aceea a urmat o mica joaca desigur cu bucata de gheata 😉.


Pentru a putea evidentia si starea gazoasa am pus intr-un recipient apa la incalzit pe aragaz iar cand a ajuns la punctul de fierbere am turnat putin intr-un bol de sticla. Astfel s-au putut observa cu usurinta aburii care se ridicau. Pentru observarea condensului am pus un capac de sticla peste acest bol observand cum se depun picaturile de apa de la aburi pe capac, facand astfel o paralela cu formarea norilor. La final am etichetat cele trei boluri in functie de starea de agregare a apei pe care o contineau.




In cel de-al doilea experiment am vrut sa ii evidentiez cum volumul ghetii este mai mare decat cel al apei. Pentru aceasta am pus in doua flacoane gradate apa pana la acelasi nivel, iar pe unul din ele l-am introdus in congelator. Dupa cateva ore l-am scos afara si am putut observa cum nivelul apei care a inghetat s-a ridicat vizibil fata de nivelul apei din celalalt flacon ramas afara pe masa.


In al treilea experiment am observat diferentele de greutate ale apei fata de cele ale ghetii. La intrebarea daca gheata pluteste sau se scufunda in apa, D. mi-a raspuns ca se scufunda crezand ca gheata este mai grea decat apa, insa l-am convins de contrariu prin micul experiment facut 😊. Am pus intr-o tavita de gheata apa in congelator iar cand s-a transformat in gheata i-am pus micile cubulete de gheata intr-un bol cu apa observand ca gheata pluteste pe apa, ceea ce inseamna ca este mai usoara, sau ca are o greutate mai mica decat apa. Evident ca a trebuit sa o si guste putin ca sa vada cat e de rece! 😃 A pescuit apoi toate bucatile de gheata dupa care le-a pus inapoi si tot asa pana s-au topit!



Dupa ce am facut aceste experimente, m-am gandit ca i-ar face placere si niste activitati de transfer montessoriene. Astfel i-am pus la dispozitie un bol cu apa si cubulete de gheata pe care sa le transfere intr-un bol mai mic cu ajutorul infuzorului pentru ceai.




Apoi au mai urmat alte doua activitati de transfer cu lingura si cu clestele pentru cuburi de gheata, la fel de indragite. Astfel de activitati dezvolta muschii mainilor, cresc puterea de concentrare si rabdarea. La astfel de activitati rabdarea lui este nelimitata, ar face astfel de activitati in fiecare zi daca s-ar putea si pentru timp indelungat. 😊😊



Daca tot am studiat apa si am vazut cum trece de la o stare la alta era firesc sa vorbim si despre fulgii de nea de care citisem in cartea "The snowy day". 

Am gasit aici niste printabile cu fulgi de zapada iar ca sa para mai distractiv jocul de potrivire al cartonaselor, i-am printat un set normal iar al doilea exemplar din acelasi set l-am micsorat pana la 25% din dimensiunea initiala dupa care le-am decupat, le-am lipit pe hartie albastra iar in final am laminat toate cartonasele. Lupa a fost instrumentul magic care a facut fulgii sa creasca sub ochii lui facilitandu-i vanatoarea de fulgusori.


Din cartea "The snowy day" aflam ca fiecare fulg de nea are sase capete si fiecare difera de celalalt: "Every snowflake has six points, but each looks different from the next. Some look like teeny-tiny flowers and some like frosted stars." Astfel ca a verificat si a numarat pe fiecare cartonas in parte cele sase capete ale fulgilor de nea si a observat diferentele intre acestia.😊


De aici am printat aceste fise care i-au placut foarte mult si pe care s-a apucat cu mare avant sa le rezolve.



Am profitat de faptul ca am gasit aceste fise cu model de fulgi de nea pentru piesele de tangram pe care i le-am pus la dispozitie.


Observ cu bucurie ca are mai multa rabdare decat anul trecut spre exemplu, cand vine vorba de aceste piese si de completarea unor fise cu model. In urma cu un an nu avea asa mare precizie in asezarea lor pe hartie iar acest lucru il frustra evident si evita de multe ori sa se joace cu ele, sau prefera sa le aseze el in forme de el gandite, nedorind sa urmeze un tipar. Insa nu degeaba se zice ca, fiecare lucru la timpul sau!  😊



Aici vreau sa va arat ce a construit astazi din imaginatie si proprie initiativa la interval de trei zile dupa joaca noastra cu fisele tangram. Acest tip de joaca pe langa faptul ca dezvolta rabdarea si coordonarea mainii, mai cred ca dezvolta si imaginatia!



A acceptat cu bucurie sa coloreze cativa fulgi de nea pe hartie dupa placul sau si sa atribuie perechile de fulgi de pe o alta fisa.




Apoi ca sa observe mai bine cristalele de gheata in forma lor naturala, mi-am amintit ca am doua carti frumoase, cumparate cu multi ani in urma.

Cele doua carti se intituleaza "Viata secreta a apei" si "Mesaje ascunse din apa" ambele scrise de renumitul cercetator japonez Masaru Emoto si pe care vi le recomand cu drag. Cercetarile sale au demonstrat cum gandurile, cuvintele noastre sau muzica pe care o ascultam influenteaza formarea cristalelor de apa. El a inghetat picaturile de apa dupa care le-a examinat si fotografiat la microscop. In experimentele sale scria cuvinte diverse pe o foaie de hartie pe care o lipea apoi pe recipientul cu apa si o lasa asa de seara pana dimineata. Rezultatul a fost ca intotdeauna a observat formarea unor cristale frumoase la folosirea unor cuvinte bune, pozitive, sau la rostirea unor rugaciuni, precum si la muzica clasica. In situatii opuse cristalele erau desfigurate sau nu se formau deloc. Ca si concluzie, in contextul in care corpul uman este format din mai mult de 70% apa, iar gandurile si cuvintele noastre au un efect atat de puternic asupra apei este lesne de inteles mesajul transmis. Atentie asadar la ce ganduri sau cuvinte emitem in eter! Ele influenteaza nu doar pe cei catre care le transmitem ci si pe noi insine, pozitiv sau negativ, in functie de cum alegem! (Profit aici de faptul ca am atins un subiect sensibil, si v-as recomanda cu mare caldura spre a-l citi pe Prof.Dr.Dumitru Constantin Dulcan, care a scris si a facut si el numeroase cercetari in domeniu demne de luat in considerare! Cartile domniei sale le puteti gasi la o simpla cautare pe internet, in mai multe librarii online sau pentru inceput puteti sa cautati filmulete pe youtube cu emisiuni la care a participat si in cadrul carora si-a expus lucrarile).



Desi am fost sceptica initial ca va intelege tot ce ii voi spune, am fost placut surprinsa la cat de receptiv a fost D. la ceea ce i-am citit si explicat pe marginea imaginilor din carti. A dorit sa revada de multe ori fotografiile cristalelor de apa, din carti si ma punea sa ii repet la fiecare in parte ce cuvinte li s-au adresat sau la ce muzica au fost expuse. I-am amintit cu aceasta ocazie de copacul sau pe care obisnuieste sa il viziteze, de florile de pe pervaz pe care uneori le mai saluta cand isi aminteste si le mangaie asa cum l-am invatat anul trecut, cand i-am spus ca plantele simt gandurile noastre si devin mai frumoase daca le ingrijim si le transmitem ganduri pozitive 😊. La fel am vorbit si despre hamsterul si canarul nostru care sunt tot fiinte vii si care sunt influentate de cuvintele si gandurile noastre. L-am supus apoi unui mic exercitiu imaginar intrebandu-l cum se simte el cand il strang in brate, il pup si ii adresez cuvinte frumoase, spunandu-mi categoric, cu zambetul pe buze, ca se simte foarte bine! 😃

Asadar, haideti sa ii invatam pe copiii nostri sa fie buni, sa fie empatici, sa fie atenti la cei din jurul lor, sa fie atenti cu plantele, animalele, cu toate fiintele vii, iar astfel sa putem spera la o lume mai buna, mai plina de iubire, pace si intelegere! 💗💗



Cam acesta a fost studiul nostru pe seama apei...este cam lung articolul insa sper ca nu v-am plictisit 😃 Daca v-a placut, va invit sa il puneti in practica cu cei mici. 



Dacă găsiţi pe blog si alte articole interesante, vă invit să le distribuiţi la prieteni şi să daţi like paginii de Facebook . Va multumesc si va astept cu drag ca de fiecare data! 😊




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...