22 oct. 2016

GEOGRAFIA in stil MONTESSORI (3 ani si 3 luni) - Prima parte

Imi place nespus de mult modul de introducere a primelor notiuni de geografie din pedagogia Montessori, deoarece urmeaza un fir atat de logic si de accesibil pentru copii astfel incat ei pot asimila foarte usor, prin joaca si la varste extrem de fragede notiuni despre care practic de regula aud abia la scoala. Reprezentarile vizuale au un mare impact asupra copiilor si chiar si asupra noastra, ca adulti. Este foarte posibil totusi (nu stiu exact) ca si la gradinite sa se introduca astfel de notiuni, dar nici aici nu cunosc modalitatea exacta prin care se face (in cazul afirmativ), cert este ca metoda Montessori ar fi cea mai indicata dupa parerea mea si ar fi minunat daca s-ar putea aplica pe o scara mai larga.



Insa oare ce avantaje ar avea detinerea unor notiuni de geografie la o varsta prescolara? Pai, cu cat mai usor accesibile ii sunt copilului un glob pamantesc sau o harta despre care i-au fost furnizate niste notiuni de baza, cu atat mai des vor fi utilizate acestea pe parcurs iar lui ii va fi mult mai facil sa inteleaga si sa faca anumite conexiuni. Sa luam un exemplu simplu cum ar fi atunci cand i se citeste o carte despre animale salbatice sa zicem si aude ca leul traieste in Africa, probabil nu intelege ce inseamna asta mai exact. Desigur, ii putem spune ca Africa este un continent situat pe planeta noastra, insa ce este continentul? cum arata? ...si asa mai departe, intrebarile ar putea continua. Drept urmare, atunci cand are la baza niste notiuni clare, o imagine de ansamblu despre lumea in care traieste,  in mintea lui deja poate face rapid conexiuni prin localizarea unui continent sau altul pe harta. De asemenea, ii va fi mult mai usor sa priceapa de ce, spre exemplu, in America nu se poate merge cu masina ci va trebui sa calatorim cu avionul sau cu vaporul. Iar exemplele ar putea continua. 



Pentru prezentarea pas cu pas a acestor notiuni eu am folosit si totodata recomand cu caldura metoda si materialele Montessori ! Cand am citit prima data despre ele am ramas uimita la cat de simplu si frumos ar putea intelege un copil in acest mod notiuni complexe.





glob pamantesc montessori ; planiglob



D.avea 3 ani si 3 luni cand i-am introdus primele notiuni de geografie. Am asteptat momentul prielnic pentru a face acest lucru, iar pentru asta m-am pregatit din timp cu materialele. A durat cateva luni pana sa le finalizez (e drept ca nici nu m-am grabit foarte tare cu ele, D. neavand impliniti nici 3 ani atunci cand ma apucasem sa le confectionez). Pentru realizarea lor m-am inspirat de la Camelia si zau ca nu stiu daca m-as fi apucat de asa ceva daca nu as fi vazut la ea curajul de a le realiza. Pe aceasta cale iti multumesc din suflet, draga Camelia pentru inspiratie!



In pedagogia Montessori se respecta anumiti pasi de introducere a acestor notiuni cu materiale specifice (pe care le puteti confectiona si voi acasa!) si anume:

1. Globul Montessori (Pamant-Apa)

Se poate confectiona cu multa rabdare si nu este deloc complicat doar ca implica multa migala. Nu o sa intru in foarte multe detalii ci voi scrie pe scurt modul in care este realizat (pentru detalii mai amanuntite va recomand linkul Cameliei). Asadar, am cumparat un glob pamantesc simplu (la vreo 10 lei din Auchan) pe care am aplicat cu pensula un strat de adeziv pentru tehnica servetelului (aici). Dupa ce s-a uscat am aplicat adeziv pentru mozaic (aici) doar pe zonele cu continente. Imediat dupa asta am presarat nisip fin (nisip de mare cernut) pe adezivul proaspat aplicat acolo unde erau continentele. Dupa uscare am aplicat iarasi un strat de adeziv pentru mozaic pe nisipul lipit deja si din nou am mai presarat un strat de nisip fin. Daca doriti sa fie mai gros stratul de nisip se pot repeta acesti pasi. Eu cred ca am aplicat vreo 3 sau 4 straturi de nisip in acest fel. Am lasat totul sa se usuce foarte bine si ziua urmatoare am dat cu fixativ de par peste nisipul uscat ca sa se fixeze bine. Pe langa acesta am sters cu o carpa moale fixativul nedorit. Apoi am trecut la pictat oceanele si marile cu vopsea acrilica albastra. La final am lacuit partea albastra cu lac (tot de la Pentart). Materialele amintite eu le-am cumparat de la IPB, dar cu siguranta se gasesc si la magazinele de hobby.


pamant-apa
Asa a iesit globul nostru Montessori Pamant-Apa


Ca punct de plecare in joaca noastra ne-am reamintit prima data despre faptul ca planeta noastra este de forma sferica (despre asta mai discutasem cu el) si ca vazuta din spatiu pe suprafata ei se pot observa intinderi mari de apa precum si de pamant. In acest moment reprezentarea vizuala poate fi facuta cu ajutorul globului pamantesc de mai sus, pamant-apa. 

I se prezinta copilului suprafetele de uscat (pamant) dupa care il lasam sa le atinga, senzatia tactila fiind una care il va ajuta sa faca diferenta intre intinderile de uscat si cele de apa. Similar, ii aratam intinderile de apa (partea colorata in albastru) si il rugam sa le atinga si pe acelea. In acest moment ii putem pune intrebari de genul: "unde crezi tu ca locuiesc oamenii, animalele, plantele?" iar el ar trebui sa indice partile de uscat (cu nisip) de pe glob. Asemanator putem continua cu intrebarea: "dar pestii si alte animale marine unde traiesc dupa parerea ta?" iar in acest caz ar trebui sa indice partile vopsite in albastru (apa). 


Discutand cu el despre faptul ca mediul inconjurator este format in principal din trei elemente de baza, iar doua dintre acestea sunt pamantul si apa, l-am intrebat care crede el ca ar fi al treilea element. Evident ca nu mi-a dat raspunsul pe loc (nici nu ma asteptam la asta), insa dupa ce i-am facut vant prin fata cu mana ca si cum ar fi fost un evantai, mi-a raspuns foarte fericit: aer . Amandoi am fost bucurosi pentru acest raspuns, iar din acel moment joaca noastra a decurs foarte frumos si natural.

Au urmat apoi niste activitati foarte simple pe aceasta tema si anume: 

- am pregatit trei sticlute, fiecare continand unul din cele trei elemente despre care discutasem anterior: in prima am pus nisip (simbol pentru pamant), in cea de a doua apa colorata in albastru (simbol pentru apa) iar pe ultima am lasat-o goala (simbol pentru aer). Pentru joaca, am mai printat o serie de cartonase de aici.





Prima data l-am lasat sa imi denumeasca ceea ce se afla in sticlute (a fost foarte incantat de ele). Apoi, fara sa ii spun, a inceput sa asocieze continutul lor cu globul pamantesc (imaginea de mai jos). Obisnuit fiind cu jocurile de asociere a banuit ca asta ar trebui sa se intample.




- am folosit apoi cartonasele pentru sortare mai sus amintite: pamant, aer, apa:




- am folosit animalutele din plastic pentru sortare in functie de mediul in care traiesc:




- iar in final am folosit mijloacele de transport pentru sortare:




Aceasta a fost prima parte a temei si activitatile aferente. Dupa cateva saptamani am continuat cu etapa a doua si anume, descoperirea continentelor.



2. Globul Montessori (Continente)



Pentru aceasta etapa am pregatit inca un glob pamantesc pe care am vopsit continentele in culori diferite respectand codul culorilor Montessori (aceasta deoarece cartonasele printabile se gasesc in aceste culori). Am folosit culori acrilice aplicate in mai multe straturi (4 sau 5 straturi la culoarea galbena spre exemplu , care nu avea asa buna putere de acoperire), iar la final am dat tot globul cu lac in doua straturi pentru un luciu si protectie mai puternice (tot de la Pentart).



Inainte sa ii prezint noul glob pamantesc i-am amintit de discutia de data precedenta cand am vorbit despre pamant si apa aducandu-i totodata si globul initial. Acum i-am explicat ca intinderile de pamant sunt impartite in mai multe zone, numite continente si ca fiecare din ele are un nume diferit, insa pana sa ii denumesc fiecare continent in parte i-am indicat pe glob continentele atingandu-le pe rand pe fiecare (fara sa le denumesc deocamdata) si in paralel cu acestea, oceanele (tot fara denumiri deocamdata). Apoi l-am rugat pe el sa imi indice la fel: continent/ ocean







In continuare m-am folosit de cartonasele Montessori descarcate de aici (pe care le-am laminat pentru a rezista mai bine in timp) denumindu-i toate cele sapte continente: Europa (rosu), Asia (galben), Africa (verde), Australia (maro), America de Nord (portocaliu), America de Sud (roz), Antarctica (alb).
A urmat apoi joaca de asociere a cartonaselor repetand totodata denumirile continentelor.




Desi coloratul nu a fost printre activitatile lui preferate, m-a surprins ca la aceasta tematica a fost receptiv in privinta asta. Le-a colorat pe toate pana la ultima! Tot de aici am descarcat fisierul cu aceste fise de colorat.





Ulterior, dupa ce terminase de colorat, a expus si aceste fise langa cartonasele Montessori de pe covoras si luand globul pamantesc cu continente a inceput sa le identifice pe acesta. Nu credeam ca o sa-i faca o asa mare placere joaca cu aceste globuri pamantesti!





A treia etapa a tematicii a constat in prezentarea planiglobului

Deoarece mi s-a parut ca e prea multa informatie pentru un singur articol, am decis sa scriu un articol separat ca si continuare la acesta. Continuarea o veti gasi cu un simplu click pe subtitlul de mai jos.









Dacă găsiţi pe blog articole interesante, vă invit să le distribuiţi la prieteni şi să daţi like paginii de Facebook . Va multumesc si va astept cu drag ca de fiecare data!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...